Gand la orizont de Univers


gand la orizont de univers xcry.ro

Sunt un mic infinit.

Si ma plimb pe cer,si deasupra vad copaci in care atarna stele ascunse si secrete. Adie  un suflet de cantec si una dintre stele se desprinde si se inalta.

O iau de jos si o privesc de la orizont.

Ma doare. Stralucesc. Ma reflect in ea. Ma reflect in jur.

Si e o culoare pe care nu o stiu, n-am mai vazut-o ;  si cand vreau sa o vad , se schimba , in alta , tot nestiuta. Si cand incerc sa o ating se muta in spatele meu. Ma absoarbe intunericul,dar picuri de lumina ma adie.

In cadere,un praf de umbra prind in palma. Si ma coloreaza tot ce sunt. N-am forma,prea ma schimb . Tot eul e negru,din ce in ce mai mare. Cred. L-am pierdut…. Unde mi-e punctul de reper?

Imbratisez pamantul,si-l urasc,caci nu sunt eu. Am fost,dar m-am furat.

Ma zbat. Eu , universul , ma bat cu mine , omul.

Of,iar sunt treaz. Sau poate acum eu dorm…

Lumina-i vid? Si intunericul e arma noastra? Lut de univers,mai bine te lasam cum te-am gasit. Modelez,cioplesc…degeaba. Si nelinistea ma arde. Vreau un motiv,un rost.  Plang. Nu stiu cine plang . Si imi lipsesc EU. Univers stupid ce sunt , ce-am creat?

Ce-ar fi lumea fara mine,OMUL?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *