Despre sinceritate si minciuna.Sunt sinonime? 1


( (p)reluat de pe vechiul blog )

 

E greu sa-ti asumi responsabilitatea de a fi sincer?
Cum ar fi daca el/ea ar afla ca ai mintit?
Cum ar fi daca ai afla ca ai fost mintit/a?
Si cat ai fi dispus/a sa ierti?
E indeajuns doar sa spui ,,iarta-ma” sau ,,scuze” si sa stergi totul cu ,,buretele”?
Poti ierta si merge mai departe fara sa mai aduci in discutie greseala sau undeva ,,pe drum” , intr-un anumit moment ii vei reprosa ca te-a mintit?…
Care sunt motivele pentru care ai fi dispus sa minti o persoana draga ?
Consideri ca sunt destul de intemeiate?
Ai fi dispus sa minti si sa nu spui niciodata adevarul?

Suntem egoisti.Mai mult decat in definitia dictionarului.

Dar asa ne dicteaza ceva , probabil sufletul. Mintim , deoarece adevarul ar fi urat din unul sau mai multe motive. Sau ne-ar face pe noi sa aratam altfel. Si pe noi ne intereseaza prea mult parerea celorlalti.

Dar logic…..mint acum…maine continui….ca sa nu aflati minciuna mea……poimaine trebuie sa mai mint pe altcineva , pentru ca are tangenta cu tine…apoi ma incurc.

Teoretic. Dar practic….eu sunt destept , experimentat….si nu o sa aflati. Nu-i asa?

M-ar durea acum ca tu sa stii adevarul , de asta te mint. Aman inevitabilul. Dar incerc sa ma gandesc:daca intr-o zi afli? Ce imagine , ce aura o sa am in fata ta?

Hmmm. Asa e , una de multe ori mai urata decat cea de acum.

Si poate din momentul ala te pierd ca persoana draga , ca prieten , sau ca ceva , orice.

Iarasi teoretic , daca te mint acum , te-as putea pierde. Si sunt indreptati sa te mint , pentru ca mai bine te am cu minus mai tarziu decat acum.

Dar nu exista formula care sa ma faca constient acum ca mai tarziu sansele sunt maxime ca efectul negativ sa fie exponential cultivat.

Logic , pana acum….e corect sa spun adevarul. Altfel , o sa imi reprosezi ca nu am facut asta.

Dar hai sa incerc sa ma pun in pielea celuilalt.

Oare in anumite momente delicate in viata nu ti-ai dori sa nu ti se spuna adevarul , sau macar sa ti se spuna mai diplomat? Decat verde in fata…..?!

Nu sunt adeptul minciunii.

Dar nu sunt ipocrit , si recunosc ca am mintit si eu de cateva ori. Si probabil mint in continuare.

Personal , retrospectiv , am invatat ca traiesc mai bine daca spun adevarul de la inceput , chiar daca pe ocolite , chiar daca in reprize , chiar dara smechereste.

Doare putin , dar spune adevarul la timp.!

Sa construiesti ceva cu temelia neadevarului….temelia sustine totul din pacate.

Dar de ce mintim? Sunt vinovat eu ca mint…sau sunt vinovati oamenii ca nu sunt destul de inteligenti sa accepte un adevar la modul obiectiv?

Cred cu ardoare ca stilul mincinos al omenirii a fost provocat de insasi Omenirea , prin neacceptarea adevarului.

Tu , atunci cand cineva iti recunoaste ceva….uiti sa apreciezi…de fapt nici nu consientizezi ce pas face omul ala….si te enervezi in shimb , si critici , sau faci blasfemie…toata gama.

Si sa nu imi spui ca nu e asa. Rar om ai fi , si greu sa te cred.

Si nu reprosa atunci cuiva ca te-a mitit. Pentru ca iata….adevarul spunandu-l , nu ar fi rezolvat nimic prea mult.

Incearca sa iti creezi o scena virtual-mentala a unui adevar perceput. Imagineaza-ti si reactia ta corecta. De ce? Pentru ca facand asta in capul tau , poate atunci cand ti se intampla , subconstientul care te controleaza o sa isi faca datoria din amintiri.

Prostii nu?

Aminteste-ti cand cineva ti-a spun un adevar dureros.Sa te mai intreb cum ai reactionat?
Nu , multumesc!

Din pacate e greu sa fi sincer , sa traiesti spunand doar adevarul (exceptie facand momentele in care esti doar tu cu tine)in contextul in care ne izbim de prejudecatile oamenilor. Ca parinte iti minti copilul(la varste mici) spunandu-i diferite povesti(Mos craciun,Zana maseluta,povestea cu barza).La servici-in cazul in care ai un sef, si nu nutresti sentimente tocmai ortodoxe fata de el…doar nu o sa ii spui exact ceea ce gandesti despre el …risti sa fi penalizat,eviti sa ii spui adevarul..si exemplele de minciuni conventionale ar putea continua.

Toti oamenii mint la un moment dat,nu exista sinceritate absoluta.Difera doar motivele minciunii si gravitatea ascunderii adevarului.

„Minciunile amelioreaza relatiile interpersonale;fara minciuni viata noastra sociala ar ajunge foarte repede intr-un punct mort”( Collet.P)

Motivele pt care as fi dispus sa mint o persoana draga? Probabil o greseala mica neintetionata care stiu ca i-ar provoca o suferinta si ar rani-o sufleteste sau chiar fizic , in cazul in care persoana in cauza este bolnava.
As fi ipocrit sa spun: nu as fi dispusa sa mint, dar la fel de ipocrit sa spun: nu spun niciodata adevarul!

Eu cred ca adevarul il poti spune doar persoanelor care sunt suficient de inteligente sa-l aprecieze si suficient de puternice sa traiasca cu el!

Singurul mod in care putem avea relatii de calitate(cu partenerul/partenera),este sa ne asumam riscul de a fi cunoscut/a cu adevarat(moment in care sinceritatea primeaza)desi uneori este destul de greu….

As parafraza acum ideea de sinonimitate a adevarului si minciunii.

Pentru ca se intampla. Sau altfel spun : exista adevaruri opuse.

Probabil banuiesti unde bat.

Adevarul este al fiecaruia.Minciuna la fel. Depind una de cealalta. Precum binele si raul. Daca nu ar fi rau , nu ar fi bine.

Imi amintesc cu lacrimi in suflet o cearta cu ea .

Eu spuneam ceva referitor la un subiect bine-cunoscut mie si studiat indeaproape. Spuneam conceptia mea bazata pe mult timp pierdut cu asta.

Dar ea ma contrazicea….imi zicea sa o ascult. Si credea in ce spune , desi era pe dos fata de ceea ce stiam eu. Dar si ea le stia pe ale ei. Doar ca din alt punct de vedere.
Si avea lacrimi de durere ca nu tin cont de parerea ei . Caci imi vroia doar binele.

Eu nu stiam ce sa fac. Sa nu fac ca mine nu era bine. Dar sa fac … ii era rau ei. Plangea.

Si nu vroiam sa fiu egoist. Sa sufar eu , sau ea.

Pentru mine era o decizie care avea sa-mi determine cursul vietii.

Dar nu puteam . Eram constient si atunci de cele ce barfesc acum…de ambele adevaruri.
De asta am putut fi putin obiectiv.

Ce am facut? Am intors brusc spatele si am plecat. Nu conteaza ce am facut, pentru ca i-am distras atentia si parerea. Am socat-o facand-o sa se gandeasca la mine probabil in cele mai urate feluri. Practic sa ma urasca.

Dar am reusit sa tin si adevarul ei in picioare . Pentru ca nu s-a mai tinut lupta intre cele doua existente. Si cred eu , de fapt sunt convins ca am fost altruist.

Vezi tu , eu ma bucur ca am reusit sa nu pun pret prea mare pe parerea altora asupra mea , si ca am reusit sa pun in prim-plan reusita cuiva in viata. Am ghidat o persoana pe o carare buna , chiar daca am manipulat-o psihologic.

Iar eu traiesc in continuare conform adevarului meu de atunci.

Nu mai pot gandi obiectiv acum….

Se spune ca minciuna are picioare scurte….dar adaug….cateodata parca e mai bine decat sa fi infirm.

Din pacate, cateodata, minciuna este necesara.

Poti sa minti pentru ca nu iti dai seama. Sau pentru ca esti fortat. Sau minti ca sa protejezi pe cineva , sau ceva.
Si din pacate nu sunt putiti cei care mint ca sa faca rau.

Eu incerc sa mint doar atunci cand stiu ca minciuna mea este adevarata.

Nu sunt perfect.

Inca un aspect. Ma prezint pe mine , si poate va regasiti si voi .

Job-ul meu implica minciuna la foc continuu. De un fel sau altul. Asta e marketing-ul.
Si cel mai greu pentru mine e (din mai multe aspecte , nu doar al minciunii) sa reusesc sa fiu cineva in timpul job-ului , si altcineva corect si de o natura superioara in viata personala. E greu sa separi cele doua vieti , cand in ambele exista multi oameni , pentru ca… se impletesc la un moment dat.

Fii mai bun, chiar daca o sti doar tu. Intr-o zi o sa fi mai fericit.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un gând despre “Despre sinceritate si minciuna.Sunt sinonime?